Gas Gas TXT 300 Pro Racing

Prioritatea Gas Gas pentru gama motocicletelor de trial 2014 a fost adaptarea lor după priceperile şi nevoile tuturor tipuri de rideri. Dar, mai întâi de toate, spaniolii au pus accentul pe reducerea greutăţii, concentrându-se pe uşurarea jugului furcilor, fără ca performanţele acestei componente să fie afectate. Rezervorul de benzină este acum mai uşor cu 200 de grame, deşi îşi păstrează capacitatea, cei de la Gas Gas promit că nu se deformează în cazul unei căzături, iar noul capac de chiulasă, care optimizează curba de putere a fost îndelung testat.

Radiatorul este mai mic, dar mai eficient, iar repoziţionarea rezervorului de ulei a fost posibilă graţie mutării spre înapoi a amortizorului, experienţa la curse a celor de la Gas Gas spunând că îndepărtarea de sursele de căldură poate creşte performanţa amortizorului cu până la 80%, De altfel, cei de la Rieger vin cu un model nou-nouţ pentru modelele 2014, care preiau setările de pe Factory Replica 2013, ceea ce înseamnă un plus în stabilitate şi în menţinerea trasei.

Noile TXT Racing 2014 primesc şi discurile de frână Galfer tip wave (dantelate), care se găsesc pe modelele 2013 Factory Replica, mai uşoare şi cu etrieri monobloc, iar pinionul spate este conform noilor reguli FIM, având un sticker care ascunde decupajele, pentru a preveni acoperirea acestora cu noroi.

Cilindrul de frână a devenit mai ergonomic, este anodizat şi are un capac din aluminiu, la fel ca şi cel de ambreiaj iar etrierul spate include sistemul “AutoStand”, dezvoltat de Gas Gas, care facilitează schimbarea cu rapiditate a roşii spate. Şasiul este acum sigilat în zona furcii, pentru a preveni intrarea apei la rulmenţi, ceea ce desigur, le creşte durata de viaţă.
Schimbările nu lipsesc nici la motor, un nou air box oferă o curbă mai progresivă de putere, filtrul fiind acum mai uşor de întreţinut. Modelele Racing folosesc acum sistemul de evacuare care a dat rezultate foarte bune la Scottish Six Days Trials, carburatorul Keihin fiind acum montat şi pe versinea de 250 cmc.

La fel ca şi modele Factory Replica, ghidonul Renthal este acum “curat”, toate switchurile fiind integrate în plasticele de pe lateralele şasiului. Nu în ultimul rând, trialulurile de la Gas Gas au fost împrospătate şi în ceea ce priveşte capitolul design.

Pret Gas Gas TXT 300 Pro Racing: 4.599 euro plus TVA

Pret Gas Gas TXT 300 Pro Racing neomologat 4.499 de euro plus TVA, fara semnalizatoare, stop, sita toba, surdina, suport numar, etc

Adauga un comentariu